Comunicare datelor de importanță majoră în pandemie rămâne și în Sălaj așa cum este, de altfel, la nivel național: searbădă, trunchiată, discutabilă. Nu e mare mirare, de vreme ce însuși Împăratul comunicării, cu sceptru, dar fără diplomă, fuge ca dracu’ de tămâie tocmai de responsabilitarea numărul unu din fișa postului de înalt funcționar, anume comunicarea. Degeaba alergau zilele trecute ziariștii după Șeful Grupului de Comunicare Strategică, să-și rupă bieții oameni gâtul: nu și nu! Cu fața sub mască, regulamentar, dar cu pasul vioi, total neregulamentar în ceea ce privește o astfel de funcție care trebuie să respire prin comunicarea însăși, șeful nostru fugea mâncând pământul. Urcat în mașină, trântit portiera și pe-aici ți-e drumul!
Într-un alt colț al decorului pandemic, purtătoarea de cuvinte încrucișate a Prefecturii Capitalei o lua și ea la sănătoasa, pe același model, făcând stânga-mprejur pe scările instituției, iritată de volumul întrebărilor. E firesc să ne întrebăm la rândul nostru de ce acești oameni plătiți de noi cu salarii dolofane procedează în acest fel. E normal să ne întrebăm de ce nici acum, când mai avem puțin și îi facem pandemiei tortul de un an, acești oameni își îndeplinesc misiunea în acest fel, de ce numărul de teste, oricum insuficient, nu este niciodată comunicat astfel încât cele câteva zeci de cazuri îngurgitate cu “să trăiți!”, zilnic, să fie, cât de cât, mai aproape de adevăr. Pentru că, de exemplu, dacă noi anunțăm ceea ce ni se transmite, să zicem 50 de cazuri în Sălaj câte erau în vremurile bune, acest număr nu reprezintă situația reală din teritoriu, pentru că numărul testelor este necunoscut și, chiar dacă l-am cunoaște, cifra finală a pozitivilor este fix cea care rezultă dintr-un anumit număr de testări. Restul bolnavilor netestați, simptomatici, asimptomatici, al celor care abia au contactat virusul și habar nu au, al celor care sunt pe cale să scape de el dar nu știu că l-au avut este, în realitate, cu totul altul. Am dreptul, ca și voi, să cred asta, ținând cont de ceea ce ni se bagă pe gât prin comunicate peste decizii și hotărâri peste măsuri. Însuși șeful DSU, Raed Arafat, a spus, zilele trecute, că aceste cifre ar fi relative, ceea ce este logic. Dacă la nivel național ai făcut 50.000 de teste și ți-au ieșit 5.000 de infectați la raportarea zilnică, acesta nu este numărul real din teritoriu al persoanelor care au contactat virusul, ci doar cel rezultat și confirmat prin testări, la momentul respectiv, în țară. Lăsând acest aspect la o parte, nici măcar aceste cifre nu sunt pregătite pentru a fi date presei așa cum ar trebui. Sincope, modificări, tăieturi din condei, morți neraportați și anunțați într-un final după un anumit timp după ce apar, bieții, prin presă și așa mai departe. Autoritățile județene responsabile cu anunțurile finale nu sunt principalele vinovate de această situație. În teritoriu se execută ceea ce se dictează de la centru, la fel ca în politică (știți că structurile teritoriale ale partidelor nu mai pot decide fără să aibă avizul celor de la București, în privința propunerilor pentru parlamentare? Ca fapt divers…).
Revenind la Covid, undeva, cineva trebuie să aibă o vină în servirea acestor adevăruri parțiale. Îmi aduc aminte de un articol pe care noi l-am publicat în luna aprilie, în care prezentam o circulară oficială de la București care interzicea cu subiect și predicat reprezentanților din teritoriu să comunice numărul de infectări. Timp de aproape o lună, Sălajul era curat ca lacrima, deși pandemia explodase deja și la noi. Lumea ne înjura tocmai pe noi, ziariștii, de parcă noi ar fi trebuit să inventăm cifre de vreme ce ele nu ne erau comunicate. Întrebat de colega mea de la alt trust de presă de ce aceste date au fost ținute în sertar, prim-ministrul Ludovic Orban, prezent la Zalău, a spus că “această perioadă a trecut”. Un răspuns care nu oferea, evident, nimic concret; și o oaie simte pe lâna ei că, aflându-se în luna mai, aprilie s-a dus. Se pare că aceste obiceiuri continuă și acum, iar anumite ordine care vin de la București continuă să îi lase pe cetățeni cu ochii în soare și pe noi, presa, victimele comentariilor cu “Mereți dracului cu minciunile voastre!”, de pe Facebook. Degringolada e și mai acută de cele mai multe ori pentru că numerele raportate nu “pușcă” cu cele de pe anumite liste care mai ajung prin presă, de lipsa tot mai mare de încredere a oamenilor față de ceea ce li se transmite, de conferințele de presă prezidențiale în care ziariștilor nu li se oferă niciun răspuns, în afară de câte un „mulțumesc” tărăgănat.
Relele se tot așează peste o stare generală de iritare și lehamite, tot mai evidentă în societate, peste problemele oamenilor la sau cu locurile de muncă, problemele cu școlile, cu lipsurile, cu scumpirile, cu interdicțiile etc. Oamenii – cei mai mulți dintre ei – s-au conformat. Au ascultat, au tot strâns din dinți. S-au mascat, și-au luat pielea de pe mâini cu kilograme de dezinfectanți, și-au făcut gâturile și nasurile praf cu mirosul de clor și alcool și au înțeles, în majoritate, că dacă e covid, nu e tocmeală. Cu toate acestea, au așteptat, cuminți, o îmbunătățire a situației, lucru care nici acum, după opt luni, nu doar că nu a venit, ci s-a agravat. Sălajul a ajuns pe locul trei în țară ca număr de infectați anunțați oficial. Încotro ne îndreptăm? Ce ne așteaptă? Răstimp, problema cea mai mare a aleșilor “lor” (că ai noștri n-au fost și nu vor fi în veci) o reprezintă alegerile parlamentare. Și acestea infectate de deciziile partidelor politice care te lasă și mai mască decât ești oricum.
Avem candidați de Sălaj care merg pe liste în Dâmbovița, avem propuneri de senatori din partea acelorași oameni care nu au făcut absolut nimic pentru acest județ, dezertând în alte județe pentru un ciolan mai bine rumenit, avem propuneri de deputați care au îmbătrânit, de decenii, în această funcție, fără realizări magistrale. Cu acestea, cu tinicheaua tăioasă a covidului și cu un moral literalmente dărâmat, sălăjenii merg prin cenușa imperiului privind la acești oameni care continuă să își mențină tupeul nemărginit și să ne creadă ultimii proști, îndemnându-ne să-i votăm. Să le mai dăm patru ani de privilegii, de bonusuri, de tichete de vacanță și favoritisme. Toate acestea în condițiile în care am ajuns să fim ca niște animale hăituite și singuratice, speriați, dezamăgiți, deprimați, să rupem tot ceea ce ne mai rămăsese bun și frumos prin viețile nostre – relațiile cu cei dragi, cu prietenii, mica socializare pe viu, divertismentul și multe altele – timp în care acești oameni, de la cei care decide cu adevărat ce trebuie să facem, ce se comunică și cum se sancționează, de la centru, până în teritoriu, acolo unde, evident, ordinul nu se discută, ci se execută. „Privații” ajung pe drumuri; multe firme, în special cele mici, sunt încuiate cu lacătul, nu înainte de vizitele inspectorilor, că dacă tot te închid, vorba aceea, ia și o amendă, în timp ce adevăratele rozătoare, instituțiile responsabile, sunt ocolite mereu de responsabilitate, de tras la răspundere, de decizii drastice și de dat cu ele de pământ. Ocolite, evident, în majoritate, dar și de ultima urmă de bun-simț în fața oamenilor. Ieri, în Sălaj, atinsesem recordul absolut la infectări, respectiv 145 de cazuri. Dintr-un număr de teste limitat și neanunțat. Câte or fi în realitate? “Nu contează”, pregătiți-vă de alegeri: covidul trece, dar alesul trebuie să rămână. Ca o certitudine perpetuă a “nimicului”, peste o țară aflată într-o situație scăpată deja de sub control.
Și eu sînt dezgustat de incompetența, ineficiența și bîlbîielile guvernului, de traseismul și opus-meritocrația promovate de peneleu, plusereu, pesedeu și celelalte găști, including partizanat manifest al d-lui Johannis. Poporul român a ratat startul în 1990. O fi chestie de ADN.